Primăria Cluj-Napoca își reafirmă orientarea către mobilitate durabilă

Primăria Cluj-Napoca a publicat anunțuri de intenție pentru achiziția de vehicule noi de transport public, informând despre mai multe licitații ce vor avea loc în anul 2017. Acestea însumează o valoare estimată de peste 270 de milioane de lei.

Astfel, este anunțată reluarea licitației de autobuze electrice anulată în 2016, pentru achiziționarea a 30 de autobuze electrice, cu o valoare estimată de 71 de milioane de lei. Data prevazută pentru începerea procedurilor de adjudecare este 31 martie 2017.

O licitație de autobuze cu o valoare estimată de 63 de milioane de lei este anunțată a fi lansată pe 31 iulie, iar o lună mai târziu, pe 31 august, este anunțată o licitație pentru troleibuze noi în valoare de 36 de milioane de lei.

Tot la aceeași data este anunțată o licitație pentru achiziția de tramvaie în valoare de 58,5 milioane de lei.

O nouă licitație pentru achiziția de autobuze electrice este anunțată pe 31 octombrie, în valoare de 45 de milioane de lei.

Este anunțată de asemenea pentru aprilie și o licitație pentru modernizare de străzi, cu o valoare estimată de 40 de milioane de lei.