PMUD Slobozia vede un oras total schimbat pana in anul 2030

[themify_icon icon=”fa-language” label=”ENG” link=”http://mi.etlbiz.com/eng/sump-slobozia-sees-a-city-totally-changed-till-the-year-2030/”]

Autoritatile din Slobozia au finalizat PMUD aferent avand o viziune care se extinde pana in anul 2030. In viziunea planului, anul 2030 vine cu un oras ce oferă o calitate ridicată a nivelului de trai, cu o mobilitate îmbunătățită, cu accesibilitate la coridoarele europene. Poartă de acces către un important centru turistic, Slobozia va deveni o economie competitivă și cu emisii reduse de carbon, zona centrală a orașului fiind o zonă atractivă, eliberată de autoturisme, foarte ușor accesibilă prin piste de biciclete și căi pietonale eficiente. Dezvoltarea propusa prin PMUD orienteaza Slobozia catre un oras verde, un oras cu accent pus pe mobilitate pietonala si velo, un trafic mai usor si mai fluent dar si o reducere semnificativa a emisiilor de CO2 prin eliminarea traficului de tranzit din interiorul orasului.

Prioritatile mentionate din plan incep cu eficientizarea sistemului urban de transport, având în vedere nevoile și prioritățile de dezvoltare spațială ale orașului, prin promovarea utilizarii transportului nemotorizat, reprezentand bicicletele si mersul pe jos. Siguranta rutiera urbana este de asemenea o necesitate, la fel ca implementarea sistemelor inteligente de transport, integrand toate modurile de transport și servicii de mobilitate, atât pentru călători, cât și pentru marfă.

Proiecte pentru pietoni si biciclisti
Proiectul prevede constructia de piste pentru biciclete intre Slobozia si Amara, pe bulevardul General Magheru, intre Slobozia si Slobozia Noua, catre Urziceni, precum si realizarea unei retele de piste pe axa est-vest. Strada Episcopiei va fi transformata in zona pietonala pentru asigurarea unei conexiuni intre parcul E14 si Piata Revolutiei. De asemenea piste pentru biciclete vor fi realizate pentru asigurarea legaturii intre Parcul Mare – Parcul Ialomița si continuarea catre Manastirea Sf. Voievozi si legatura cu Bd Matei Basarab. Piste pentru biciclete vor fi realizate si in zona strazii Lacului si in viitoarea zona pietonala obtinuta prin reabilitarea puntii pietonale peste raul Ialomita. Proiectul prevede completarea infrastructurii cu implementarea unui sistem bike-sharing.

Proiecte pentru imbunatatirea sistemului de transport public
Planul prevede eficientizarea serviciului de transport public, in vederea reducerii transportului cu masina personala, astfel, proiectul incepe prin semnarea unui Contract Public de Servicii cu operatorul de transport public. Ulterior vor fi achizitionate autobuze de noua generatie, uneie chiar electrice, pentru oferirea unui parc modern de transport public. Sustinerea retelei de transport se va face prin implementarea unui sistem unic integrat de e-ticketing. Odata cu implementarea noului parc circulant se va moderniza si garajul operatorului de transport. Ca proiect pilot este prevazut un sistem de transport cu tramvaiul pe aliniamentul CF intre Gara Slobozia si Gara Slobozia-Noua pentru deservirea celor doua zone industriale Est si Vest.

Proiecte pentru modernizarea infrastructurii rutiere
La fel ca in cazul pistelor pentru biciclete, drumul va fi modernizat intre Slobozia si Amara pentru imbunatatirea conectivitatii. Un nou pod peste raul Ialomita va fi construit pentru asigurarea unei legaturi solide prin Bd. Chimiei catre DJ201 spre Ciulnita si spre autostrada A2 Bucuresti-Constanta. DN21 si DN2C vor fi conectate prin constructia variantei de ocolire prin nordul orasului, precum si prin modernizarea axei rutiere est-vest. Planul prevede si constructia unui pasaj suprateran la intersectia DN2A – DN2C – Bd Matei Basarab, precum si modernizarea totala a soselei Brailei. Zona centrala va fi modernizata total prin refacerea zonelor rutiere, amenajarea de piste pentru biciclete, statii noi de autobuz, sisteme de iluminat si zone pietonale. Infrastructura rutiera va fi modernizata total pe traseul Str. Viitor – Str. Ianache – Sos. Nordului – Str. Closca – Str. Garii si Str. Viilor, str. Independentei si Str. Ianache, avand ca tinta sustinerea implementarii unor trasee de transport public. Extinderea Soselei Sudului si asigurare penetratie in Bd. Matei Basarab, pentru asigurarea unei alternative la axul central prin zona sud si oferirea de premise pentru dezvoltare urbana a zonei sud este un alt proiect de baza al PMUD Slobozia.

Parcari si managementul traficului
Pentru eliminarea blocajelor in trafic cauzate de masinile parcate neregulamentar, PMUD prevede implementarea unui sistem de management al parcarilor, implementarea unui sistem inovativ pentru managementul traficului, precum si realizarea de sensuri unice pe mai multe artere din oras. Sensuri unice sunt propuse pentru Aleea Feroviarului – Aleea Maramureș, Str. Mihail Sadoveanu – Str. Ialomitei, Str. Nisipuri – Aleea Ronda – Str. Vănători si Str. Miron Costin – Str. Mircea cel Bătrân – Str. Păcii – Str. Avram Iancu – Str. Cuza Vodă – Aleea Scolii – Str. Nordului – Aleea Nordului. De asemenea, intersectiile Sosea Centura – Soseaua Brailei – Soseaua Bucuresti-Constanta, Bdul Unirii – Strada Gării si Vasile Alecsandri – Mihai Eminescu, vor fi reconfigurate pentru a face fata noilor fluxuri de trafic.

In prezent Slobozia si zonele adiacente reprezinta o organizare care nu pune accent pe o mobilitate eficienta, infrastructura si organizarea acesteia fiind ramasa neschimbata dupa 1990, fara a mai raspunde necesitatilor si normelor international de organizare urbana. PMUD Slobozia vine si cu schimbari la partea de politici, prin implementarea unui sistem eficient pentru prioritizarea și alocarea cheltuielilor de operare și întreținere pe bază multi-anuală și dezvoltarea unor planuri de eliminare a restanțelor pentru toate activele majore. De asemenea PMUD Slobozia mai prevede si promovarea transportului electric prin amplasarea de puncte de alimentare pentru masinile electrice si hibride.